GRAPHITE

DIGI, my love, reloaded. se intoarce. strikes again. etc.
N-am apucat să mă bucur mult de televizuina noastră cea de toate zilele, că iar s-a dus. Unde? Raspunsul, în mesajul de mai jos, trimis azi organelor competente:

Stimate doamne/stimati domni,

va scriu in numele abonatilor din Cluj-Napoca, strada Mehedinti nr. 47-49, in ideea ca o sesizare scrisa va avea mai multe sanse sa fie receptata decat apelurile noastre telefonice din ultimele 48 de ore.

Chestiunea este urmatoarea: antena Digi de pe bloc, comuna pentru 11 apartamente, a incetat sa receptioneze in dupa-amiaza zilei de 18 decembrie. Am sunat, nu doar eu (sesizarea nr. 126700968, va rog sa verificati), ci si cel putin alti doi vecini. Cu totii am fost plimbati cu telefoanele de la Bucuresti la Cluj si cu promisiuni de remediere urgenta; de la primul apel se implinesc in seara asta 48 de ore.

Mi se pare cel putin ciudat ca din cate echipe activeaza in orasul Cluj (cu ocazia instalarii, doar in blocul nostru s-au succedat trei, care nu stiau nimic unii de altii; in septembrie, cand antena a cazut din suport, am sunat trei zile aproape incontinuu – nu pentru ca ne face placere sa ne jucam cu telefoanele RDS, sau pentru ca n-am avea alta ocupatie, ci pentru ca pur si simplu eram dusi cu vorba de la o zi la urmatoarea – ca sa ne trezim apoi cu doua echipe aproape simultan, pornite sa faca treaba), nu se gaseste nici una timp de doua zile; probabil sunt ocupate cu instalarea de antene noi la abonati noi – dar nu credem ca e cazul sa-i neglijati pe cei vechi sau sa-i tratati cu indiferenta ca pe niste reclamagii care va deranjeaza din pura placere. In definitiv platim aceste servicii, nu le cersim (desi se pare ca de doua zile cam asta facem).

Daca nu reusiti sa faceti fata solicitarilor, daca nu vreti sa angajati mai multe echipe, daca doleantele noastre (legitime, presupun, din moment ce v-am acordat incredere, devenindu-va clienti, si ne platim abonamentele) va par neglijabile, sau considerati ca remedierea defectiunilor este sarcina clientului, anuntati-ne, sa ne cautam singuri firmele de interventie rapida.
Daca nu, asteptam mai multa promptitudine, si o atitudine in raport cu clientii incat sa nu regretam ca v-am ales. Asta inseamna ca asteptam, in conformitate cu responsabilitatea Dvs., remedierea defectiunii in cursul zilei de maine. Nu dorim scuze, ci preferam sa gasiti o echipa in stare sa consolieze definitiv antena aceea, incat sa nu ne petrecem Craciunul si Revelionul privind la televizoare moarte si sunand la Serviciul Dvs. cu clientii pentru alte amanari si promisiuni.

Evident, ne rezervam dreptul de a face public acest mesaj (si consecintele lui, deocamdata pe blogul www.adrianbarbu.3x.ro), si de a nu plati factura pe luna decembrie decat dupa ce eliminati din tarif cele doua zile si trei nopti in care n-am avut semnal TV.

Al Dvs. (inca) abonat,
Adrian Barbu

Referendum si vot, două la preţul uneia singure. Şi nu mă duc la (sau nu mă las dus de) niciuna. În ospiciul numit România, am cele mai sănătoase motive din lume.
ÃŽn primul rând, deÅŸi cred în puterea votului (c-am tot văzut-o până acum), nu cred în justeÅ£ea lui. FaceÅ£i un experiment, dacă vă stă în posibilităţi: adunaÅ£i un grup de oameni obiÅŸnuiÅ£i, cel puÅ£in 10, ÅŸi puneÅ£i orice întrebare, inclusiv din domeniile la care se zice că ne pricepem cu toÅ£ii, adică politică ÅŸi fotbal. Eu nu mă pricep la niciuna din astea două… dar eu, cel puÅ£in, o recunosc. Bun. Garantez că, la orice întrebare veÅ£i pune, doar o minoritate va ÅŸti răspunsul corect; mai mult, ăştia puÅ£inii vor fi luaÅ£i în râs, ridiculizaÅ£i, marginalizaÅ£i sau, daca se poate, alungaÅ£i de cei mulÅ£i care bat câmpii. Acesta e principiul de bază a democraÅ£iei: dacă din 1000 de indivizi 999 votează că pământul e plat, atunci pământul e plat ÅŸi gata. VoinÅ£a majorităţii a decis.
Păi ÅŸi eu ce caut între ăştia? Atât timp cât votul meu de om care ÅŸtie ce este, ce spune, ce vrea ÅŸi ce poate, este anulat din start de votul unui analfabet, al unui beÅ£iv sau al unui naiv manipulat de propaganda politică, n-am nici o ÅŸansă. Sunt ăla unu-dintr-o-mie care ÅŸtie că pământul e rotund, dar votul meu nu schimbă nimic, nu într-o Å£ară în care “ÅŸtirile” se argumentează cu părerea vecinei mortului de la ora 5 :”credeÅ£i că…?”.
ÃŽn al doilea rând, chiar presupunând că sportul naÅ£ional al datului cu părerea are o oarecare relevanţă… pe cine naiba alegi? O haită de burtoÅŸi, fălcoÅŸi, îngrăşaÅ£i din banul meu ÅŸi al tău, care, după ce că iau 1000 de euro lunar drept bani de chirie pentru hoteluri în care nu locuiesc, că au deja 3-4-5 case/vile în BucureÅŸti, după ce că reuÅŸesc să voteze în unanimitate numai când se propun măriri de salarii sau avantaje pentru parlamentari, piscină sau bufet mai ieftin decât cantina săracilor, se bat în pieptul cămăşii Gucci de la costumul Versace, că avem în România copii atât de săraci incât n-au bani de manuale ÅŸcolare sau de încălţăminte, ÅŸi ies pe sticlă vociferând eroic “cineva să facă ceva”!
Păi bine, măi, idiot ales al unei naÅ£ii care gândeÅŸte cu curul ÅŸi votează cu picioarele, când lângă tine altul moare de inaniÅ£ie, tu chemi ajutoare, înfiinÅ£ezi comitete ÅŸi comiÅ£ii, deÅŸi ai puterea la dispoziÅ£ie? Åži când în Italia furia populară ÅŸi impotenÅ£a politică ÅŸi administrativă ucide români, te duci să lingi bombeul unui urmărit penal internaÅ£ional, sau te tăvăleÅŸti pe jos în faÅ£a autorităţii europene “i-aÅ£i omorât? nu-i nimic, mai avem acasa, ne daÅ£i voie să-i trimitem ÅŸi pe ăia, săracii, că tot vor la muncă ÅŸi n-au unde?”
Şi în a treilea rând, aţi citit formularea aia inteligentă a întrebării de referendum, de parca ar veni de la o civilizaţie extraterestră cu un avans cultura de 10.000 de ani faţă de noi? Băi, oamenii ăia chiar nu mai ştiu vorbi normal, li s-a depus pe creieri caviarul european şi shoppingul la Paris şi Viena, de nu mai ştiu scrie clar?
Uite, am eu o propunere de formulare a întrebării, apropo de (n)europarlamentare: Ce politician aţi vrea să împuşcaţi, dacă aţi avea ocazia? Răspundeţi prin DA sau NU.

13 septembrie. Încep azi un jurnal de ospiciu. Pentru că, de o grămadă de vreme, trăiesc într-unul. Mic la scară planetară, dar mare, totuşi, daca te uiţi de-aproape. Se numeşte România.

DIGI, MY LOVE….13 septembrie. Din cauza unei furtuni, aseară, antena Digi de pe bloc a picat. Fizic. Eu, la fel. Psihic. Azi dimineaţă, sun la BucureÅŸti. O domniÅŸoară, amabilă de altfel, dar în rest came from outer space (aveam să aflu rapid că asta e o stare de agregare tipică Digi) ma anunţă, zglobie ÅŸi uÅŸuratică, cum că nu mă poate ajuta.
“Noi nu instalăm antene”, zice.
“Asta ÅŸtiu ÅŸi eu, da’ mă interesează cine le instalează ÅŸi le pune la loc după ce le doboară vântul” zic eu.
Ea: Nu ÅŸtiu.
Eu: Mă aÅŸteptam să nu. Da’ cineva din filiala din Cluj ar trebui să ÅŸtie, nu?
Ea: Probabil.
Eu: Tot e ceva. Daţi-mi un număr de telefon de-al lor.
Ea: N-avem.
Eu (scobindu-mă în ureche, incredul): Chiar n-aveÅ£i? Păi cum comunicaÅ£i cu ei? …sau nu….?
Ea (scobindu-se undeva într-o zonă aproape de receptor): De fapt care e problema dumneavoastră? (remarcaţi strategia de derutare a adversarului prin întrebări destabilizatoare)

….cu greu, ajungem la miezul problemei (pe care eu deja îl enunÅ£asem la începutul discuÅ£iei, dar ăsta e farmecul monologului cu parteneri). Mă sfătuieÅŸte să caut contractul de dare în folosinţă: trebuie să aibă un număr de telefon la care să pot apela. Culmea, chiar are. Un număr din TimiÅŸoara, după cum am surpriza să aflu, vorbind cu individul de la celălalt receptor. Contractele alea le-au dat ei unora din Cluj, acum niÅŸte ani. Nu, nu mai sunt valabile numerele, ÅŸi ei oricum nu vin din TimiÅŸoara pentru deranjamente la Cluj. Cu atât mai mult cu cât între timp nu se mai ocupă de antene.

….Buuuuun. Respir adânc ÅŸi reiau Calea Crucii. Care duce la BucureÅŸti, normal. La Digi, mai precis. Altă domniÅŸoară, clonată de curând după prima, judecând după voioÅŸia inconÅŸtientă cu care mă salută. Nu, nu e treaba lor sa asigure poziÅ£ia antenelor. Da, au ceva numere de telefon de la instalatori. Clar: e clonată recent, special pentru mine, iar între timp Digi a căutat instalatori, tot ca să-mi facă mie o bucurie. Ce bine e să te simÅ£i respectat ca client….

….la primul număr de telefon răspunde o doamnă. Obosită, blazată. E ÅŸi normal să fie aÅŸa: zilnic o sună 15-20 de lunatici ÅŸi-o întreabă de antene, activări instalări, depanări. Nu, nu lucrează la Digi, are un număr care diferă de al lor cu o singură cifră. Nici abonată nu e, ÅŸi dacă se ia după câţi disperaÅ£i o sună, nici n-o să se aboneze în vecii vecilor. Amin, zic eu. Culmea adaptării darwiniste: are ea numere de telefon de-ale instalatorilor. Le-a aflat cu timpul, că deh, când te sună atâta lume…. O sfătuiesc să-ÅŸi ia mobil cu cartelă reîncărcabilă, tot pe numărul ăla. I-ar da fraierii ăia kilometri de minute gratis, ar alege-o săptămânal Miss GSM, etc. Ne despărÅ£im cordial.

….aÅŸa. Instalatorii: unul nu mai are contract cu Digi, celălalt se ocupă numai de antene individuale de apartament, nu de alea generale de vârfu’ blocului. Oricum, amabili amandoi. Nu, n-au numerele de telefon ale altor firme (ÅŸi chiar dacă le-ar avea, nu mi le-ar da: de ce să facă servicii concurenÅ£ei?)

…. între timp, sună la usă vecinii, administratorul de bloc, preÅŸedintele (nu, nu ăla, ci cel de bloc, deÅŸi e tot chel ÅŸi uÅŸor agramat. Ce seamănă, în general, preÅŸedinÅ£ii înte ei….). Se bazează pe mine să rezolv problema. Nu mă lasă inima să le spun cum stă de fapt treaba, ÅŸi mai incerc. Pe Internet. Trimit un mesaj la Digi Sugestii ÅŸi reclamaÅ£ii, caut numărul de telefon al biroului din Cluj. DaÅ£i-o naibii, fraÅ£ilor, e ditamai firma specializată în comunicare! Păi cum să nu comunice ăştia între ei, că doar n-or fi autiÅŸti cu toÅ£ii? …sau…?

(Pauză de publicitate. ÃŽmi trece printre neuroni – ăia 2-3 care-or mai fi rămas intacÅ£i, săracii – o voce groasă, gen Cotimanis în reclamele PROsTV, care zice “REALITATEA… DEPÄ‚ÅžEÅžTE… CELE MAI… CUMPLITE… COÅžMARUUURI”….. cunoaÅŸteÅ£i specia. Gata pauza).

…deci, iar la BucureÅŸti. Altă domniÅŸoară. Surpriză, nu e o clonă recentă. E veche. Foarte. Deja s-a alterat. Acră. (în atenÅ£ia CNA: alăturarea termenilor “domniÅŸoară”, “veche” ÅŸi “acră” NU conÅ£ine mesaje discriminatorii sau insultătoare la adresa diverselor minorităţi, cărora le adresăm ÅŸi pe această cale cele mai sincere etc.). Din nou, este imposibil de contactat biroul din Cluj. Nu, nu e treaba mea dar asta este. Fatality sucks. Bine, întreb, da-i treaba mea de client să mă ocup de contactul cu firmele-fantomă de trepăduÅŸi care nu-ÅŸi fac treaba? Probabil c-o ia ca pe o insinuare la adresa Digi, pentru că reacÅ£ionează destul de înÅ£epat. (Din nou, din Cluj, pentru CNA: cvântul “înÅ£epat” nu conÅ£ine aluzii sexuale ÅŸi nu trebuie pus în legătură cu domniÅŸoarele vechi ÅŸi acre, cărora le transmitem ÅŸi pe această cale, cele mai nonviolente etc.) Zice: “domnule, singura soluÅ£ie e să faceÅ£i rost de contractul de instalare, să luaÅ£i de-acolo numărul firmei, să-i căutaÅ£i ÅŸi să le explicaÅ£i situaÅ£ia”.
Eu: Eu?
Ea: da’ cine?
Eu: Păi io v-am spus dumneavoastră. Luaţi măsuri, doar toată treaba e în garanţie şi eu am în cârcă un trib de vecini care aşteaptă rezultate. Le începe telenovela!
Ea: V-am spus, singura soluÅ£ie este…
Eu: Daţi-mi numărul celor din Cluj!
Ea: Nu-l avem! MergeÅ£i la o casierie, sau vă dau adresa de stradă a biroului…
Eu (n-o mai întreb dacă biroul e în stradă pentru că merita să ajungă acolo; deja ştiu răspunsul) : Eu locuiesc la celălalt capăt de oraş! Îmi decontaţi biletul de troleibuz dus-întors?
Ea (sobră): Nu.
Eu: Da’ costul apelurilor către Digi, de azi-dimineaţă încoa’?
Ea (definitivă): Nu.
Eu: Da’ dacă nu vine nimeni să pună ligheanu’ ăla sus, o zi, o săptămână, intervalu’ fără semnal e scutit de plată?
Ea (drastică): NU! Că noi asigurăm semnalul, şi ăla ESTE.
Eu (mă abÅ£in de la “care este”): Păi nu-i! Nu asta vă tot spun?
Ea (brusc, veselă, ceea ce mi se pare de-a dreptul iresponsabil): Nu-i din vina noastră! Io v-am zis cum se poate rezolva: căutaţi contractul, găsiţi numărul, sunaţi la firmă şi se rezolvă cu un simplu telefon!

Ei, dragii moÅŸului, aici n-am mai rezistat. Dacă făcea careva un PC-game sau un film pe tema asta, aÅŸ fi zis că-i aberant, nerealist ÅŸi complet fantasmagoric. Bă, da’ pe ăştia nu-i împuÅŸcă nimeni? (Din nou, din Cluj, pentru CNA: cuvântul “împuÅŸcă” NU este un îndemn la violenţă ÅŸi oricum n-am găsit nicăieri pe Net o bulină cu “AtenÅ£ie părinÅ£i”, “12″, “16″ sau alte cifre, ÅŸi fraza anterioară nu e decât o întrebare retorică, a cărei intenÅ£ie nu este de a instiga la acte de vandalism împotriva companiilor de televiziune prin satelit, cărora le adresăm ÅŸi pe această cale cele mai incalificabile ÅŸi inimaginabile etc.)

Ultima oră: ÃŽn faÅ£a blocului a parcat o dubă Digi. Am ieÅŸit în trombă din apartament, gata să urlu “miracol!”, “nu se poate”, “care este”, “aici sunt banii dumneavoastră” ÅŸi alte chestii de bun simÅ£, indicate în astfel de ocazii. …nu veneau la mine, nu primiseră nici o sesizare, dar s-au arătat dispuÅŸi să urce pe bloc ÅŸi să planteze naibii antena aia de coÅŸmar. Evident, “dacă terminăm treaba pentru care am venit, la blocu’ vecin. ÅžtiÅ£i, le-a picat antena, au dat un simplu telefon ÅŸi…..”

Writer Dara Naraghi has provided THE PULSE with an exclusive preview of the story A Little Knowledge from the Ape Omnibus #2. Naraghi described the story as “a story about greed, perception, knowledge, and honor.”

DARA NARAGHI TELLS THE PULSE …

I came across Adrian Barbu’s website several years ago while searching for an artist for my BigCityBlues comic. Now, I live in Columbus, Ohio and Adrian’s in Cluj-Napoca, Romania, but in these days of e-mail and FTP, that doesn’t pose much of a problem. I’ve learned a lot about Adrian in the intervening years. That he enjoys practicing aikido and kendo, teaches at a university, knows how to juggle, volunteers his time to work with special needs children, and was a 2003 L. Ron Hubbard “Illustrators of the Future” Achievement Award winner. And he absolutely loves fantasy and science fiction. Oddly enough, our first two collaborations were on a slice of life tale and a crime story. No fantasy. No sci-fi.

Which brings us to “A Little Knowledge…” The good folks at Ape Entertainment (hi Dave, Mike, and Brent!) published one of my fantasy
stories in the premier issue of their anthology book, Ape Omnibus. So when they gave me carte blanche to submit stories for the subsequent issues, I immediately thought of Adrian. Finally, a chance to set him loose on a story that plays to his strengths. I wrote a gritty sci-fi story with enigmatic aliens, foul-mouthed scavengers, low morals, and high tech weapons. Little did I know that the end result would not be exactly as I had envisioned it, but as with any creative collaboration, the journey is easily half the fun.

Adrian is an artist’s artist. He not only loves the fantastic worlds of the imagination, but he completely immerses himself in them. For example, I
wanted him to have free rein in creating the look of the Q’Shree, the alien species in the story. What I got back was not only character designs, but also several pages of detailed conceptual sketches exploring their bone structure, musculature, facial expressions, and weapons technology. All this for an 9 page story! (Well, it was 8 to begin with, but someone had some cool ideas for the fight scene…) As a writer, I can’t stress how gratifying it is to work with such a dedicated artist. Also, as a result of his personal exploration of this “new” species, and their customs and traditions, he suggested a slightly different ending for the story than I had originally envisioned. And you know what? It made perfect sense within the logic of the world we had created, so I rewrote the ending. It was, as they say, a very organic process.

“A Little Knowledge…” is the story of Lanx and Zeeda, two rough-and-tumble scavengers battling it out with their counterparts from an
alien race. But in the end, it’s a story about greed, perception, knowledge, and honor. If you like what you see here, please ask your retailer to order Ape Omnibus #2 from the October Previews catalog. The solicitation is on page 228 (page 31 on the Previews order form), and the order number is OCT04 2394. The 64-page book is full of diverse stories by some of the best up and coming talents in the industry, and it hits the stands in December.

For more information and previews, you can check out the Ape website at http://www.ape-entertainment.com/. For more of my stories and Adrian’s art, head on over to my site, http://www.ferretpress.com/.

17 Martie 2005
de Dora MIRCEA-RADU

Click pentru a mari
“Dacă în Europa se fac BD-uri după Mizerabilii de Victor Hugo, volume trase în piele, în SUA sunt la modă , cu super-eroi, care, după 11 septembrie 2001, au devenit oamenii obiÅŸnuiÅ£i, ÅŸi nu Superman sau Batman”, spune
Adrian Barbu
Foto: Vakarcs Lorand

Traduce din ÅŸi în câteva limbi, predă franceza la Universitatea “BabeÅŸ-Bolyai”, face terapie prin jonglerie, cântă muzică irlandeză, dar de prezentat se prezintă simplu: Adrian Barbu, desenator.

Adrian realizează de ani buni benzi desenate (BD, cum li se mai spune, prescurtat), iar în câteva luni va tipări şi un album, în care super-eroul va fi nimeni altul decât Greuceanu, personajul din basm.
Click pentru a mari
Câteva dintre lucrările lui Adrian Barbu au fost publicate în Statele Unite, românul fiind şi premiat de breasla realizatorilor de benzi desenate de peste Ocean

Exces de importuri

De unde pornirea pentru a-i promova pe eroii mioritici? “Sunt prea multe importuri ÅŸi cred că ar avea succes personajele noastre; sper că îi vor pe Batman, Superman sau Spiderman”, zâmbeÅŸte Adrian.

“Românismul” nu poate fi forÅ£at, însă, să se muleze pe ÅŸablonul occidental. “Un Super-Ionescu ar fi falimentar”, adaugă desenatorul.

Cu Greuceanu sau Harap Alb în format BD, crede Adrian, succesul nu s-ar lăsa aşteptat pentru simplul fapt că sunt în programa şcolară, iar copiii ar putea să citească, astfel, poveştile ilustrate.

Nu numai naraÅ£iunile relativ simple sunt “în grafic” pentru Adrian. “Voi face benzi ÅŸi cu CireÅŸarii, peste o vreme”, promite el.

Greuceanu va fi tipărit în această vară, într-un album de 40 de pagini, iar Adrian se află deja la jumătatea proiectului (nb: proiectul se afla si acum tot in stare de…proiect – AB).

Arte, secţia BD

Adrian va tipări albumul la propria editură, pentru că nu are de ales. “La noi, benzile desenate nu sunt o industrie, ca afară, pentru că se presupune, eronat, că nu ar avea public. Editorii spun că sunt ceva “, detaliază desenatorul.

Chiar ÅŸi albumele româneÅŸti apărute sporadic nu folosesc o “reÅ£etă” dintre cele mai bune. “Autorii îşi pun pe hârtie propriile nostalgii, nu ce se cere”, e de părere clujeanul.

În plus, în România nu se fac cursuri pentru formarea BD-iştilor, în timp ce în străinătate aproape că nu există universitate de arte fără o asemenea specializare.

Omul-enciclopedie

Care sunt ingredientele de bază ale unui bun realizator de benzi desenate, în opinia lui Adrian? El trebuie să fie, evident, un bun desenator ÅŸi un bun scenarist, trebuie să aibă cunoÅŸtinÅ£e de arhitectură, să ÅŸtie anatomie. Åži asta nu e tot: pentru ca mimica, fizionomia personajelor să fie expresivă, desenatorul nu trebuie să fie străin de actorie; ÅŸi, dat fiind că BD este un soi de film descompus în imagini, e necesar ca autorul să fie un bun tehnician de imagine. “Trebuie să desenezi din unghiuri, planuri diferite, în funcÅ£ie de ce stări vrei să comunici”, spune desenatorul, care menÅ£ionează că lista calităţilor necesare unui profesionist e mult mai lungă.

Dar poate că-Å£i dai ÅŸi singur seama de asta: e de-ajuns să priveÅŸti o bandă desenată atent, atent de tot, ca să vezi că ea adăposteÅŸte o lume, iar omul care a creat-o, la fel…

Click pentru a mari

BD “ÅŸtiinÅ£ifice”, la Cluj

Săptămâna trecută, Moniri M’Bar (foto), un profesionist francez într-ale benzilor desenate, a venit la Cluj să îi înveÅ£e pe tineri tainele acestui meÅŸteÅŸug. La atelierul lui Moniri au participat aproape 100 de liceeni ÅŸi elevi de gimnaziu, care au creat BD-uri pornind de la teme “ÅŸtiinÅ£ifice”: savanÅ£i care strigă “Evrika” sau oameni care înghit magneÅ£i. “ÃŽn FranÅ£a se poate trăi din BD, e o adevărată industrie”, a mărturisit Moniri.

Puţini profesionişti

PuÅ£ini români sunt desenatori BD profesioniÅŸti ÅŸi despre nici unul nu se poate spune că a ajuns să facă din asta o meserie în România. Poate cel mai cunoscut dintre ei, care s-a realizat profesional abia după ce a ajuns în SUA, este Sandu Florea, el participând, în anii ‘90, la crearea unor personaje precum Batman sau Spiderman.

Sursa: Unghi din gel